În octombrie ce ne-a rămas,
Când timpul nu-și găsește ceas
Are toamna mea vreo vină
Că ziua-și pierde din lumină?
Cu aspirină de-ai să-mi vii,
Să mă iubești cu slove arămii;
Când ploaia îmi pictează ochii,
Și obrajii. Și toți norii ăștia gri.
Iubește-mă când rostul nu mai are rost
Ce mai contează tot ce-a fost?
Nu vezi că toamna cere milă,
Cu pledoaria-i sumbră și umilă?
Iubitule, dar iart-o
Ea nu mai are nicio vină.
Advertisements
