“Ai răbdare!” Poate mâine nu mai vine

1897928_810100079007360_1048379925_n

Am scris de multe ori că speranța poate însemna un dar de preț, dar şi o crima a sufletului atunci când o oferi fără temei.

Ei bine, răbdarea este cam acelaşi lucru. Iar dacă răbdarea este o virtute, eu mă declar cu voce tare…un om defect!

În opinia mea, răbdarea este pentru super-oamenii care au tot timpul din lume să aștepte și trăiesc 200 de ani.

Răbdarea este pentru cei care cred că soarta se întoarce așa, de la sine putere, deși ăsta este un miracol la care cu toții sperăm. Inclusiv eu.

Răbdarea este pentru oamenii care cred că legea compensației va fi într-un final aplicată. Unde și când va fi acel final, ei bine, aveți răbdare și veți afla.

Cu scuza răbdării nu te mai poți prezenta în fața vremurilor repezi, nebune, care te iau pe sus. Fie că ești gata, fie că nu.

Eu nu pot și nu știu să aștept. Sunt nerăbdătoare și copilăroasă. Eu vreau să trăiesc astăzi, acum!

De multe ori am acționat repede, intens, fără răbdare. Am și greșit, dar sunt greșeli pe care mi le asum. “ Mai bine să regreți ce ai făcut decât ce n-ai făcut”.

Și-apoi, de câte ori poți să spui unui om “ai răbdare..”? Dar până când, nu ştiți?

Cum poți să spui unui om “ai răbdare..” , când poate mâine nu mai vine?

Cum poți să ceri unui om să aștepte ceva la nesfârșit, fără dată exactă? Vedeți voi, până și speranțele și pasiunile îmbătrânesc.

Așa că, din partea mea, la dracu’ cu răbdarea!

Nu-i înțeleg și nici nu mă străduiesc să-i înțeleg pe oamenii care nu au avut niciodată revelația răbdării, dar ei sunt dispuși să aștepte la nesfârșit pe cineva, ceva, orice.

Eu nu mai am răbdare, dar am curaj. Văd eu cum înfrunt lucrurile apoi.

Voi ce spuneți? Câtă răbdare mai aveți? Dar timp?

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s