Inima mai obosește, dar niciodată nu îmbătrânește

INIMA OBOSESTE TIMP

Dimineața, ora 9:00. Așteptam metroul pe peron cu gândurile absente când privirea mi-a fost atrasă involuntar de o doamnă în vârstă de aproximativ 55-60 de ani.

Avea o cochetărie aproape dulce și șovăiala unei fete tinere.

Cu statura minionă, rochia alb-înflorată și cu o pălarie cu boruri largi, părea mai degrabă a personaj de filme vechi, ieșind din tiparul călătorilor corporatiști de la ora aia.

Aproape fără să vreau, am început să o studiez mai atent.

În metrou am nimerit una lângă cealaltă. Îsi verifica în permanență ceasul de la mâna stângă, bijuteriile nu scumpe, dar simple și de bun gust și din când în când își ducea mâna la pălarie și-o mai așeza puțin.

Nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul și-am ajuns la Piața Victoriei.

Aici, în drum spre cealaltă linie de metrou care duce în nordul Bucureștiului, i-am observat pasul: mărunt, elegant, parcă timid.

Pe peron îi sună telefonul. Îl scoate din geanta roșie asortată cu pantofii și își pune ochelarii pe care îi avea agățați la gât cu un șnur.

– Bună dimineața – fața i s-a luminat brusc
– Am ajuns la Victoriei, mai am puțin.

Sosește în stație metroul spre Pipera și aproape am pierdut-o printre oameni, dar ceva m-a făcut să continui să-i caut prezența din ochi.

La stația Aviatorilor urca un domn ușor trecut de 60 de ani, cu o alură distinsă. Cămașă albă călcată perfect, simplă, părul grizonat și puțină barbă, dar îngrijită.

De când l-am zărit am crezut instant că pare nimerit lângă doamna pe care o studiam de vreo 5 stații. Și am avut dreptate!

Eram în stânga ei când am văzut cum fața i s-a luminat atunci când ușile metroului s-au deschis și.. a intrat el.

A înaintat printre călători și a ajuns lângă ea.

– Sărut-mâna, doamnă scumpă ( i-a luat mâna și i-a sărutat-o )

Doamna, și mai timidă și șovăielnică:

– Bună…
– Ce pălarie frumoasă ai dumneata, o complimentează el.

– Mdaaa…am cumpărat-o dintr-un magazin de pe Mihai Bravu, de lângă mine, răspunde ea evident măgulită.

– Doar 25 de lei!

Metroul oprește la stația Aurel Vlaicu parcă prea repede. În timp ce așteptam să ies, domnul ia mâna doamnei și o așează elegant pe brațul lui. Au coborât și ei, eu am rămas puțin în spate.

În tot acest timp, până când am ieșit din stație, n-am putut să nu remarc curtoazia lui. O ținea de mână într-un fel atât de protector și elegant cum rar am văzut în viața reală. În filme, de multe ori.

După ce am ieșit la suprafață, eu am mers spre stânga, ei în partea opusă. M-am oprit la un moment din drumul meu și i-am privit până când s-au pierdut în mulțime.

Aveau amândoi un comportament distins și drăgăstos din timpuri vechi, demult apuse.

În timp ce mă îndreptam spre birou, mi-am dat seama că, într-adevăr, poate inima mai obosește, dar niciodată nu îmbătrânește. Inima nu are riduri!

Advertisements

One thought on “Inima mai obosește, dar niciodată nu îmbătrânește

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s